Inima Spirituală

În Centrul de Yoga şi Meditaţie Kamala activităţile au la bază Yoga Inimii Spirituale.

Prin practică, Yoga Inimii Spirituale aduce prin ea însăşi, diferite înţelegeri referitoare la ce este cu adevărat Inima. La început ea este un obiect de meditaţie, apoi devine şi mijloc de cunoaştere, iar în final Inima se revelează în adevărata sa natură, ca fiind ceea noi suntem în realitate.

"În tradiţiile spirituale din India, ca şi în alte părţi, “Inima” se referă nu atât la organul fizic cât la structura psihospirituală corespunzând muşchiului inimii în plan material. Această Inimă spirituală este celebrată de yoghini şi mistici ca sălaşul Sinelui transcendent. Este numită hṛd, hṛdaya, sau hṛt-padma (lotusul Inimii). Deseori este denumită „peştera” secretă (guhā) în care yoghinul trebuie să îşi menţină mintea. În unele şcoli, cum ar fi śaivismul kaşmirian, cuvântul hṛdaya se referă totodată şi la Realitatea ultimă.” Georg Feurstein

  Semnificaţia Inimii Spirituale

Multitudinea semnificaţiilor şi a caracteristicilor simbolice ale Inimii Spirituale are importanţa ei. Întreaga călătorie spirituală poate fi descrisă prin aceste noţiuni.

1) În primul rând, principala semnificaţie a Inimii Spirituale: Ea este natura noastră esenţială şi cea mai profundă; dimensiunea inefabilă a fiinţei noastre. Este un alt nume pentru Sinele suprem, ātman, cum este numit în tradiţia yoghină. Inima Spirituală este Conştiinţa Supremă, Subiectul suprem al Cunoaşterii, purul Eu.

Este conştiinţa martor, observatorul ultim al tuturor gândurilor, emoţiilor, senzaţiilor, minţii, a tot ceea ce e interior şi a ceea ce este universul exterior.

2) Inima Spirituală este Realitatea ultimă, realitate atât transcendentă cât şi imanentă oricărui aspect al macrocosmosului. Reprezintă totalitatea în care Subiectul şi obiectul, martorul care observă şi ceea ce este observat sunt una.

Înţeleasă ca şi conştiinţă supremă, Inima este nelimitată. Este Lumina infinită. Este de asemenea libertatea absolută şi spontaneitatea acestei Lumini a conştiinţei, ce ne apare în diferitele forme ale manifestării.

3) E un sui generis organ spiritual de cunoaştere directă.

Uneori Inima este înţeleasă ca fiind un mijloc de obţinere a revelaţiei. Ea este totodată un organ de purificare, de reintegrare şi transfigurare a fiinţei noastre.

4) Un punct de inflexiune.

Inima este puntea dintre finit şi infinit, personal şi transpersonal, prezent şi eternitate. Este deschiderea către totalitate. În acest aspect, Inima este principala noastră şansă de a ne transcende limitele individualităţii.

5) Un ghid interior ce revelează Adevărul ultim.

Urmarea impulsurilor sale este o cale de eliberare.

6) Sursa întregii creaţii şi punctul final al tuturor energiilor.

Inima a fost de multe ori văzută ca fântâna nemuririi.

Preaplinul Inimii, exprimat ca Iubire pură şi Existenţă pură este el însuşi un semn al realizării.

7) Sălaşul tuturor misterelor profunde.

Inima iradiază o taină a suveranităţii sale mistice. Ea este sursa unei spontane minunări generată de intuirea existenţei lui Dumnezeu. În tradiţia yoghină acest atribut este numit guhā, “peştera Inimii”.

8) Vidul absolut:

"Nu există un alt Buddha decât Inima.

Toate fenomenele nu sunt altceva decât Inima.” Tao-sin

Rene Guenon a spus că acea “Pace a vidului” , acea “Mare pace” (Es-Sakînah) a esoterismului islamic, privită ca prezenţă divină a Centrului fiinţei, este reprezentată simbolic, în toate tradiţiile, de Inimă. În tradiţia yoghină este exprimată de hṛd ākāśā, spaţiul infinit al Inimii.

9) Freamătul sacru, expresia unei pure, absolute aspiraţii.

Sufiţii, şivaiţii, vedanticii, isihaştii etc., răspund toţi chemării Inimii şi exprimă acelaşi pur impetuos dor de Dumnezeu, dincolo de orice formă de adoraţie, dincolo de concepte şi numele atribuite Realităţii. Toţi o percep ca pe un freamăt sacru, vibrând în ei şi pretutindeni.

Din Inimă emană un sentiment al Adevărului, al purei Existenţe. Făcând din Inimă simbolul sacralităţii, religiile au exprimat chiar această idee.

10) Inima poate fi un important obiect de concentrare şi meditaţie.

Simplitatea absolută a Inimii

Vibraţia fină şi discretă care este trezită în zona pieptului, în absenţa oricăror gânduri, când mintea este tăcută, în momentele de contemplare, de iubire, de abandon, acea vibraţie este începutul freamătului sacru, cea mai directă experienţă a Inimii Spirituale.

Această chemare directă a infinitului radiind din zona pieptului este cea mai elocventă şi intimă semnificaţie a Inimii şi totodată mărturie a existenţei acesteia.

Adevăratul înţeles al Inimii Spirituale se află chiar în acest freamăt, în această vibraţie intimă.

În simplitatea acestei vibraţii se găseşte prospeţimea revelaţiei. Revelaţie ce provine din “interior” chiar dacă informaţia pare că vine din “exterior”.

Simplitatea acestei vibraţii, a acestui freamăt sacru al Inimii, este “spiritul”, esenţa acestor informaţii.

Inima Spirituală nu este doar sufletul, activitatea psihică

Inima este considerată sediul sentimentelor, al activităţii psihice. Dar aceasta e doar o dimensiune relativă şi individuală a Inimii. Atman, Inima Spirituală nu are o dimensiune fizică sau mentală ca atare şi se exprimă pe ea însăşi în mod nemijlocit printr-un freamăt transfigurator.

Inima Spirituală nu e anāhata cakra

Conform tradiţiei tantrice, anāhata cakra este doar un nivel sau o dimensiune a fiinţei noastre şi a întregii manifestări. Inima Spirituală este mai mult decât atât. Inima Spirituală nu este o scânteie din Dumnezeu. Inima Spirituală este Dumnezeu.

Identitatea dintre ātman şi brahman

Jnana yoghinii vorbesc de obicei despre această viziune paradoxală : ātman (Inima Spirituală) şi brahman (Absolutul) sunt una. “Acest ātman este brahman”. “Ayamātma brahma” este una din cele patru mahāvākya, mari afirmaţii (sau am putea spune sugestii, idei forţă), ale tradiţiilor vedelor şi upanishadelor.

Cheia înţelegerii naturii Unităţii şi Unicităţii esenţiale a universului constă în a vedea că Inima, eternul nostru Sine nemuritor, este identic cu brahman (Absolutul). O altă mahāvākya apare în Chandogya Upanishad: "Tat tvam āśi" – „Acea ultimă realitate, brahman, este ceea ce tu eşti”. Aşadar, Inima Spirituală nu este doar o reflexie a totului. Este conştiinţa supremă, esenţa a tot, fundalul existenţei. Totul, Unitatea suntem noi. În meditaţia de revelarea a Inimii Spirituale noi toţi revelăm aceeaşi Inimă, acelaşi Sine divin, Aceeaşi Ultimă Realitate. Inima omului şi Inima Lumii sunt o singură Inimă.

Acesta este demersul în Yoga Inimii Spirituale, în retragerile şi seminariile noastre.

Unde ne focalizăm?

"Atomul divin al Sinelui se găseşte în partea dreaptă a inimii, la aproximativ o lăţime de deget distanţă de linia mediană. “

"Aici este Inima Spirituală. Se numeşte hṛdaya, este localizată în partea dreaptă a pieptului, şi este clar vizibilă ochiului interior al aspirantului pe calea spirituală. Prin meditaţie poţi învăţa să găseşti Sinele în peştera acestei Inimi.” Ramana Maharshi.

Cuvântul hṛdaya este compus din hṛd (centru, Inimă) şi ayam (acesta).

Practica spirituală recomandată de Ramana

Dacă acceptăm că există această zonă în corpul nostru, care are un rol privilegiat în revelarea a cine suntem cu adevărat, atunci, aşa cum punctează Ramana, este logic să considerăm că acesta este un punct principal în care mintea ar trebui să fie focalizată în concentrare şi meditaţie.

Ramana sintetizează în felul următor:

"Este esenţial în orice sādhana (practica spirituală) să urmăreşti să aduci înapoi mintea agitată şi să o fixezi doar asupra unui singur lucru. De ce atunci să nu fie adusă înapoi să se focalizeze în Sine ( în acest sentiment al Eu-lui)? Aceasta este ātma-vicāra. Asta este tot ce avem de făcut!”

De ce Inima?

Să clarificăm un aspect de multe ori controversat: unde se revelează de fapt mai uşor Inima Spirituală şi unde e cel mai bine să ne focalizăm pentru a ne revela Realitatea noastră divină, Sinele Suprem? Unii yoghini spun că acest punct este ājñā cakra, alţii sahasrāra, alţii dvādaśānta (o zonă situată la 12 lăţimi de deget deasupra capului). Toate acestea pot fi folosite ca suport în meditaţie. Dar demersul va fi diferit în fiecare situaţie.

Multe afirmaţii ce provin din texte orientale tradiţionale confirmă faptul că jivātma şi ātman sunt conţinute în acelaşi centru, situat în zona din mijlocul pieptului. Focalizarea în sahasrāra sau dvādaśānta arată un demers tantric în care energia este ridicată de-alungul canalului energetic din mijlocul coloanei vertebrale, suṣumṇā nadi. Asta sugerează o mişcare către un scop. Sahasrāra simbolizează ceea ce e cel mai înalt, cel mai sus. Inima simbolizează Centrul fiinţei în care toate sunt desăvârşite şi unde nu există intenţii personale.

Creştinii de asemenea vorbesc despre coborârea minţii în Inimă.

Nelimitarea Inimii Spirituale

Inima este fără limite şi pentru că nu are formă poate conţine totul.

Raportarea a ceva infinit, ātman, Sinele divin, la un punct din corpul fizic este doar un ajutor pentru început.

Inima ca obiect, mijloc de cunoatere şi subiect al meditaţiei

În retragerile pentru revelarea Inimii Spirituale obiectul meditaţiei nu este respiraţia, sau senzaţiile corporale, sau sentimentele, sau mintea, ca în alte retrageri, ci Inima Spirituală, ātman, Sinele divin. Dar, pe măsură ce meditaţia devine mai profundă, Inima Spirituală nu va mai fi doar obiectul meditaţiei. Devenim conştienţi că Ea este totodată Subiectul, conştiinţa martor, Sinele profund, însăşi sursa procesului meditativ. Aşa că înţelegem că Inima Spirituală este mult mai mult decât obiectul concentrării sau al meditaţiei. Aceasta ne va ajuta să cunoaştem direct o altă modalitate de a ne apropia de meditaţie şi de spiritualitate. Realizăm că Inima este în acelaşi timp sursa atenţiei, (cunoscătorul), instrumentul cunoaşterii (organul cunoaşterii) şi obiectul cunoaşterii. Acest fel de meditaţie este o introspecţie ce porneşte din Inimă şi se întoarce în Inimă.

A cuceri versus a te abandona

În general, activitatea minţii este guvernată de intenţionalitate egotică. Când facem pratyāhāra şi ne centrăm în zona pieptului, începem să căutăm interiorul în detrimentul exteriorului. În acest fel trecem de la atitudinea obişnuită a minţii de “cucerire”, la o predispoziţie receptivă, contemplativă. E un fel de abandon care implică luciditate, discernământ, vigilenţă. Este mai mult o prezenţă pură ce radiază, nu o acţiune a egoului.

Construirea unui organ de percepţie

Prin Yoga Inimii Spirituale construim un organ de cunoaştere ne-mediată, jñāna, care aduce intuirea intimă a ceea ce suntem cu adevărat. Acest nou organ de cunoaştere este format prin identitatea atributelor minţii şi ale Inimii.

Atenţia Inimii-minte implică mai mult o atitudine de aşteptare, o orientare către un nivel al unor stări de dincolo de mintea raţională, un tărâm al păcii, al sacralităţii.

În această călătorie de la Inima noastră la Inima lui Dumnezeu, în această cunoaştere directă, jñāna, realizăm că totul este îmbrăţişat: întreaga Creaţie, Brahman, Absolutul însuşi.

Unitatea dintre Iubire şi cunoaşterea directă, bhakti şi jñāna

Cea mai bună modalitate de a fi conştient de Inima Spirituală este să iubeşti. De aceea jñāna, cunoaşterea directă, este atât de mult legată de bhakti, care înseamnă iubire, devoţiune, fervoare, adorare, extaz.

"Dumnezeu este născut în Inimă şi Inima este născută în Dumnezeu” după cum spunea marele mistic creştin Meister Eckhart.

"Inteligenţa Inimii” în spiritualitatea creştină

În spiritualitatea creştină, pentru părinţii deşertului, Inima nu este un simplu organ fizic, ci este Centrul spiritual al fiinţei umane, sinele ei profund, altarul interior, în care se intră doar prin sacrificiul individualului. Aici se înfăptuieşte misterul unirii dintre divin şi uman.

În viziunea părinţilor deşertului, există un organ al contemplării, numit “ochiul Inimii” sau Inteligenţa Inimii, nous. Acest nous sălăşluieşte “în profunzimea sufletului”; el este cel mai adânc aspect al Inimii.

Importanţa “vegherii Inimii”

Pentru părinţii deşertului, nipsis, „vegherea Inimii” reprezintă claritatea spirituală, vigilenţa. Ea semnifică o atitudine plină de atenţie în care suntem continuu conştienţi de Inima Spirituală. Numele grec al Philokaliei este “Philokalia părinţilor niptici” , adică a părinţilor care practică virtutea vigilenţei.

Aceasta arată că pentru ei conştientizarea Inimii Spirituale ocupa un loc central.

Aceeaşi atitudine este promovată în Yoga Inimii Spirituale în cursurile, în retragerile şi seminariile noastre.

Ochiul Inimii

Expresia “ochiul Inimii” apare de asemenea şi în tradiţia sufită. Aici reprezintă deschiderea faţă de divin, ochiul prin care profunzimea Inimii poate fi văzută şi prin care Inima poate recunoaşte Suprema Realitate divină.

Pentru aceste tradiţii, acest loc, din adâncul Inimii este simbolul punctului de contact cu Dumnezeu.

Conştientizarea Inimii Spirituale – o cerinţă spirituală fundamentală

În acelaşi fel în care mintea este antrenată la şcoală prin procesul educaţiei, Inima noastră (înţeleasă aici ca organul de percepţie spirituală) are nevoie să se dezvolte. În domeniul Inimii, mulţi sunt precum analfabeţii.

Desigur, procesul „cultivării” este diferit pentru că atributele celor două organe de cunoaştere – mintea şi Inima - sunt diferite (atât în ceea ce priveşte domeniul cunoaşterii cât şi al mijloacelor prin care aceasta este realizată)

Orice şcoală spirituală autentică induce şi predă principiile şi atributele sacre ale regatului Inimii: iubirea pură, dorul, ardoarea, elanul, entuziasmul, însufleţirea, înflăcărarea, fervoarea, freamătul sacru, aspiraţia spre Dumnezeu.

Intuiţie şi re-flectare

Inima este un organ subtil al înţelepciunii, a ceea ce se numeşte “intelectul transcendent”.

Mintea cunoaşte printr-un proces de acumulare de informaţii. Inima cunoaşte prin abandon, credinţă şi bucurie.

Cunoaşterea minţii e secvenţială; cunoaşterea Inimii e instantanee şi nedivizată. Ea este revelaţie. Este holistică. Ea revelează advaita, non-dualitatea.

Luminarii conştiinţei

S-au făcut analogii între Soare şi Lună, pe de o parte şi Inimă şi minte, de cealaltă parte. În hinduism, mintea e numită chandra maṇḍala, cercul lunii şi Inima este numită sūrya maṇḍala, cercul soarelui. Chiar şi caracteristicile acestor două organe sunt simbolice în şi prin ele: Prezenţă Pură, radiantă în Inimă; reflectare, inteligenţă discursivă în minte.

Intuiţia ce vine din Inimă este divină pentru că reprezintă o participare directă la acea înţelepciune universală.

Inima, fiind soarele spiritual, este imagine a Centrului. Ea este considerată locul revelaţiei, centrul vital al fiinţei şi sursa celei mai profunde intuiţii, a ceea ce suntem în realitate. Inima e un organ teofanic (teofania este o manifestare vizibilă pentru umanitate, a lui Dumnezeu). Este un simbol sacru prin excelenţă.

Mintea este un instrument imperfect al conştiinţei, cu o incapacitate inerentă de a înţelege şi realiza cine este ātman, Sinele Suprem. “Adevărul Sinelui nu poate veni de la acela care nu a realizat că el este Sinele. Intelectul nu poate revela Sinele dincolo de dualitatea sa – subiect şi obiect.” Ramana Maharshi

Care este sursa energiei individualităţii?

În conformitate cu sfaturile lui Ramana Maharshi (bazate pe tradiţia advaita vedānta), această energie subtilă primordială se înalţă din Inimă (din zona din mijlocul pieptului, un pic spre dreapta) spre minte, printr-un canal energetic numit ātma nāḍi. Aici ea hrăneşte procesul gândirii şi implicit conştiinţa individuală, cu toate ataşamentele, speranţele, dramele, iluziile şi suferinţele ei. De aceea mintea a fost văzută ca o lună care doar reflectă lumina soarelui Inimii. Întorcându-ne în Inimă, tot zgomotul van al lumii tace. Inima este un sanctuar al liniştii.

Acolo, în cea mai sacră intimitate şi solitudine a peşterii Inimii, capriciile individualităţii dispar şi conştiinţa unităţii este revelată. Acolo, lumea şi omul sunt una. Aşadar, într-un mod paradoxal, solitudinea şi intimitatea Inimii revelează Unitatea esenţială a întregii existenţe.

Yoga Inimii Spirituale

În vremurile noastre, această corelaţie între inteligenţa intuitivă superioară şi Inimă a fost aproape uitată. Astăzi, chiar dacă acceptăm în general aceste idei, avem tendinţa să le considerăm a fi simbolice. Yoga Inimii Spirituale porneşte de la premiza că aceste adevăruri ar trebui aplicate într-un mod foarte concret. Inima, văzută ca organ de cunoaştere directă, poate şi ar trebui să fie antrenată constant pentru a-şi amplifica puritatea, capacitatea de a Iubi, de a fi Conştiinţa martor.