Dintotdeauna, umanitatea a incercat prin forme specifice de organizare materiala, sociala, culturala si spirituala sa orienteze evolutia individuala astfel incat omul sa fie mai bun, mai sanatos, mai prosper, mai fericit. Dupa mii si mii de ani, nevoile vitale ale oamenilor au ramas aceleasi. Aceleasi dorinte, aceleasi aspiratii, aceleasi scopuri; au variat doar mijloacele care promiteau obtinerea lor, fiecare in felul sau si in timpul sau. Este momentul unei mutatii care sa se produca la nivelul constiintei umane individuale, care sa schimbe dorinta sterila in aspiratie plina de fervoare capabila sa declanseze apoi elanul atingerii unei cunoasteri profunde cu privire la Adevarul vietii si al constiintei. Acestei aspiratii autentice de autocunoastere si auto-transformare ii va urma actiunea ferma si constienta, curajoasa si responsabila care va declansa acel foc purificator al eliberarii tuturor potentialitatilor spiritului uman, adevarata fata a fiintei noastre.

Echilibrul interior si reusita in viata, departe de a fi privilegiul anumitor persoane, sunt la indemana tuturor. Ele presupun insa intotdeauna o folosire constienta si armonioasa a capacitatilor noastre interioare, o concentrare a energiilor cu care am fost inzestrati. Realizarea scopurilor noastre in viata necesita si o trezire a potentialitatilor noastre launtrice si o orientare ferma, atenta si concentrata a acestora.

„Fericirea este scopul vieţii; când fericirea dispare, existenţa rămâne un experiment nebunesc şi lamentabil.” (George Santayana, Micile eseuri)

De ce suferim?

În cele mai multe cazuri, fericirea este confundată cu plăcerea. “Din mijlocul fântânilor plăcerii izvorăşte amărăciunea care otrăveşte parfumul florilor” scria poetul şi filozoful roman Lucreţius în “De rerum natura” (În firea lucrurilor). Și în popor există un proverb care spune că şi cel mai frumos trandafir are spinii lui. Neajunsul major al plăcerii este acela că durează puţin, de aici rezultând goana oamenilor după plăceri repetate, obicei ce riscă să devină la un moment dat viciu. Plăcerea nu are capacitatea de a împlini profund şi de aceea oricâtă plăcere ai trăi simţi că tot îţi mai lipseşte ceva. Acest fapt poate conduce la situaţii extreme, cum ar fi în cazul drogurilor, când dependentul este gata să renunţe la tot – inclusiv la proprietate şi sănătate – în scopul achiziţionării substanţei nocive care îi produce o plăcere efemeră.

 „Fericirea nu este o recompensă a virtuţii, ci virtutea însăşi.“ SPINOZA

Începem viaţa cu convingerea că fericirea poate fi obţinută în şi prin această lume. Cei mai mulţi dintre oameni continuă să creadă aceasta până la sfârşitul vieţii, dar mulţi nu dau nici o importanţă faptului că speranţele lor de fericire nu s-au realizat încă până acum.

Aceste momente apar atunci când facem dragoste, când ne privim copilul dormind, când contemplăm o minunată operă de artă, când simţim naşterea unei idei noi, în toate momentele de autorealizare, împlinire, iluminare, pace şi bucurie. Acestea sunt clipe în care procesele noastre mentale se restructurează pe un nivel superior, care ne permite să percepem lumea şi experienţele noastre într-un mod nou. În cartea sa, “Între plictiseală şi anxietate”, cercetătorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experienţe, numite de psihologul Abraham Maslow “experienţe la vârf”.

Să ne imaginăm că ne trezim într-o dimineaţă, peste 30 de ani, şi privim înapoi în viaţă. Ce vedem? A fost o viaţă plină de fericire sau una întunecată de suferinţă? A fost o viaţă plină de iubire sau am trăit mai tot timpul un sentiment de frică? Revenind în momentul prezent, ne putem da seama că acţiunile noastre de acum ne influenţează întreaga viaţă. Nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm în bine modul de a gândi şi prin aceasta, să ne îmbogăţim întreaga viaţă cu iubire, cu frumuseţe, cu armonie, cu forţă creatoare. Totul depinde de noi înşine !